Suveranitatea națională în mare pericol. De ce România tace, în timp ce alții spun NU în fața noului plan pandemic?

0
1120

SUA s-a retras. Israelul a spus „nu”. România… tace. În timp ce marile democrații reacționează ferm față de extinderea autorității Organizației Mondiale a Sănătății, Guvernul român rămâne inert, lipsit de orice reacție, într-un moment-cheie pentru suveranitatea națională.

Noul Tratat pandemic internațional propus de OMS prevede ca, în timpul unei viitoare crize sanitare, această organizație să poată impune măsuri obligatorii statelor membre, inclusiv privind vaccinarea, libertatea de mișcare, cenzura informațională și controlul asupra resurselor naționale în domeniul Sănătății. Cu alte cuvinte, o parte din puterea decizională a statelor ar urma să fie transferată unei structuri internaționale, fără garanții clare și fără control democratic real.

Israelul s-a retras oficial, invocând riscuri la adresa suveranității. Decizia a fost luată transparent, cu consultarea Parlamentului și a experților.

La noi? Niciun cuvânt din partea președintelui Nicușor Dan, niciun semn din partea premierului Ilie Bolojan sau a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Nici Parlamentul, nici societatea civilă nu au fost consultate. Totul se petrece în tăcere, semn nu de echilibru, ci de complicitate.

Această tăcere e o formă de capitulare. România ajunge un stat care nu mai are curajul să-și apere deciziile esențiale și ajunge să le lase în mâinile altora. Suveranitatea nu este un slogan populist, ci o condiție minimă a demnității naționale.

Dacă România nu e capabilă să spună „nu” când interesele cetățenilor o cer, atunci nici nu va mai avea dreptul să spună „da” la ce contează. Prețul va fi plătit nu de liderii obedienți de azi, ci de generațiile de mâine, într-o țară condusă prin directive externe, nu prin voință democratică.

Foto: absida.it

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.