Pompierul a stins focul reorganizării. Curtea a anulat definiv hotărârea Administrației

0
2765

V-am adus la cunoștință la începutul acestui an cazul conducătorului de pe autospeciala de stingere a incendiilor din comuna doljeană Amărăștii de Jos, concediat pe nedreptat de autoritățile locale, pe motive… „neimputabile”.

Marți, Curtea de Apel Craiova l-a declarat definitiv câștigator pe pompierul Florea Tinca, după ce „apelul” formulat de autoritatea locală a fost declarat… inadmisibil !

Practic, în loc să îi plătească salariu pompierului, mai-marii au aruncat banii pe serviciile unui avocat incompetent, care, în loc să declare recurs, a încurcat borcanele, iar instanța i-a sancționat incompetența prin declararea nulă a căii de atac a „apelului”, pe care i-a respins-o astfel ca inadmisibilă.

Ce a spus apărarea

Pompierul, rămas fără loc de muncă de mai bine de un an, a fost apărat în ambele faze procesuale, în care a câștigat, de apărătoarea Luiza Ștefănel, din partea organizației sindicale.

Astfel, în zilele imediat următoare, omul dedicat comunității, singurul responsabil cu intervențiile la incendii, se va întoarce la muncă, după ce, în toamna anului trecut își pierduse în mod nelegal locul de muncă.

Pe 5 iunie 2025, Tribunalul a admis acțiunea pompierului și a anulat parțial Hotărârea Consiliului Local. Marți, Curtea de Apel a respins definitiv calea de atac a Consiliului Local, menținând decizia primei instanțe.

„Desființarea postului lui Tinca Florea contrazicea însuși scopul legii pentru reducerea cheltuielilor publice, deoarece autoritățile locale au eliminat postul pompierului, dar au creat altele noi”, a explicat pentru site-ul nostru Luiza Ștefănel, Vicepreședinte al Sindicatului Național Forța Legii. „Nu a existat nicio economie reală, ci o încercare de a scoate un om din sistem fără motiv legal”, a completat apărătoarea.

Bucuria pompierului

La rândul său, pompierul a declarat pentru site-ul nostru: „A fost o perioadă grea pentru mine și familia mea”. A stat 14 luni fără venituri. „La noi, totul este politic”, s-a plâns omul. „Dar am avut sprijinul Forța Legii, profesioniști adevărați”, a apreciat el. „Mă întorc la muncă cu fruntea sus”, declara Tinca Florea, după aflarea pronunțării hotărârii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.