În urma analizării formei actualizate a proiectului noii Legi a salarizării, publicată recent de Ministerul Muncii, se constată o modificare importantă privind salarizarea asistenților medicali comunitari din România (AMC). Salariile AMC ar crește cu peste 1000 lei, în varianta actuală.
Proiectul inițial, un dezastru pentru AMC
În proiectul inițial, asistenții medicali comunitari erau reglementați distinct, prin coeficienți proprii de salarizare prevăzuți pentru această categorie, respectiv: pentru studii superioare (S) – 1,71, pentru studii postliceale (PL) – 1,51, iar pentru studiile medii (M) – 1,48.
În plus, pentru funcția de asistent medical comunitar nu existau poziții distincte nici pentru studii superioare de scurtă durată (SSD), precum nici pentru gradul principal pe fiecare categorie de studii.
Prin Amendamentul nr. 7 la proiectul inițial, transmis de Sindicatul Național Forța Legii (SNFL) către Ministerul Muncii, prin Confederația Sindicală Națională Meridian, s-a cerut ca asistenții medicali comunitari să se salarizeze potrivit coeficienților de salarizare prevăzuți pentru funcțiile corespunzătoare de asistent medical din unitățile sanitare, diferențiat pe nivel de studii și grad profesional.
De asemenea, prin Amendamentul nr. 8, s-a cerut reglementare pentru funcția de asistent medical comunitar principal, corespunzătoare pe niveluri de studii.
De ce trebuiau modificați coeficienții
Motivația noastră a fost că Asistenții medicali comunitari exercită o profesie medicală reglementată, în baza acelorași condiții de calificare, autorizare și exercitare a profesiei ca ceilalți asistenți medicali, fiind membri ai OAMGMAMR și desfășurând activități de prevenție, monitorizare, educație pentru sănătate și îngrijiri medicale în comunitate. Diferențierea salarială exclusiv în funcție de structura angajatoare nu era justificată, în opinia SNFL, de nivelul studiilor, competențele profesionale sau responsabilitatea activității și contravine principiilor salarizării unitare și egalității de tratament pentru muncă de valoare comparabilă.
Proiectul inițial nu reglementa toate nivelurile de studii, lipsind nivelul SSD, nici nu prevedea distinct gradul profesional principal, deși acesta reprezintă o formă de recunoaștere profesională dobândită prin examen și este prevăzut pentru celelalte categorii de asistenți medicali din sistemul sanitar.
Omiterea gradului principal pentru AMC ar fi condus la o diferențiere nejustificată între categorii profesionale care au aceeași calificare de bază și aceleași condiții de promovare profesională și de exercitare a profesiei și intră în contradicție cu art. 12 alin. (3) din OUG nr. 18/2017, care consacră salarizarea AMC pe grade profesionale și nivel de studii, similar funcției de asistent medical din sistemul sanitar.
Introducerea gradului principal este de natură să asigure respectarea principiului egalității de tratament, recunoașterea dezvoltării profesionale și menținerea unei ierarhii salariale echitabile în cadrul profesiei de asistent medical, în concordanță cu dispozițiile art. 12 alin. (3) din OUG nr. 18/2017.
Soluție legislativă nouă pentru Asistența Medicală Comunitară
În forma actualizată a proiectului, vechea abordare a fost abandonată, fiind înlocuită cu o soluție legislativă diferită și, în opinia noastră, mai coerentă.
Astfel, potrivit Notei nr. 1 din Anexa II, nivelurile de salarizare stabilite pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar din unitățile medico-sociale se aplică și asistenței medicale comunitare.
Ce înseamnă concret pentru asistenții medicali comunitari?
Prin modificarea intervenită în proiectul Legii salarizării, asistenții medicali comunitari nu mai rămân blocați într-o grilă salarială separată, care îi dezavantaja evident, ci vor beneficia de aceleași niveluri de salarizare aplicabile întregului personal medico-sanitar din unitățile medico-sociale, inclusiv de coeficienții îmbunătățiți, introduși în forma actualizată a proiectului.
Astfel, pentru personalul cu studii superioare sunt prevăzuți următorii coeficienți, la gradația 0: asistent medical licențiat principal – 1,92, asistent medical licențiat – 1,82, iar asistent medical licențiat debutant – 1,73.
Pentru AMC cu studii postliceale sunt prevăzuți următorii coeficienți, la gradația 0: asistent medical PL principal – 1,72, asistent medical PL – 1,61, iar asistent medical PL debutant – 1,57.
Asta înseamnă că dacă pentru un AMC cu studii superioare (S), în vechiul proiect, se pornea de la un salariu de bază brut de 1,71 (coeficient) x 4100 (salariu de referință pentru gradația 1) x 1,245 (gradația maximă de vechime) = 8.729 lei, în forma actuală, pentru aceeași funcție, nivel de studii și gradație, coeficient 1,92 la grad principal, salariul de bază brut crește la 9.750 lei, rezultând așadar o creștere de peste 1.000 lei brut lunar.
În mod similar, față de proiectul inițial, cu coeficient 1,51 pentru studii PL, salariul de bază brut crește de la 7.708 la 8.780 lei, corespunzător coeficientului 1,72 la vechime maximă grad principal, de unde rezultă o diferență de peste 1.000 lei brut lunar.
Un pas înainte. Poate nu suficient
”Considerăm această soluție ca pe un pas înainte pentru asistenții medicali comunitari”, a explicat Alexandra Dumitru, consilier juridic în cadrul SNFL. ”Integrarea lor în aceeași grilă de salarizare cu personalul medico-sanitar elimină tratamentul diferențiat existent în proiectul inițial și asigură o abordare mai unitară a salarizării personalului care desfășoară activități medicale”, a explicat apărătoarea asistenților medicali comunitari.
Președintele SNFL, Ringo Dămureanu, a explicat pentru site-ul nostru: ”Apreciem că proiectul poate fi îmbunătățit în continuare, Sindicatul Național Forța Legii urmând să susțină și în etapa dezbaterii parlamentare amendamentele necesare pentru consolidarea statutului profesional și a salarizării asistenților medicali comunitari”.
SNFL va continua să urmărească fiecare modificare a proiectului și va informa în mod transparent membrii de sindicat și toți profesioniștii din domeniul Sănătății asupra efectelor concrete ale noii legi.
Sindicatul Național Forța Legii Promovăm legalitatea. Apărăm drepturile. Tel. 0251419405 0351444144 email: fortalegii@yahoo.com
Pentru a vă alătura SNFL o puteți face apăsând pe următorul buton și semnând documentul!





