Agenția Națională a Funcționarilor Publici va discuta problemele lucrătorilor din Administrația publică locală

Președintele Sindicatului Național „Forța Legii”, domnul Ringo Dămureanu, a avut o întâlnire luni cu președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, domnul Vasile-Felix Cozma, pe tema propunerilor de modificare a Legii salarizării în interesul lucrătorilor din administrația publică locală, asistența socială și poliția locală.

Întâlnirea a avut loc cu ocazia Seminarului privind Dezvoltarea managementului resurselor umane în Administrația publică din România, organizat la București de Banca Mondială, Secretariatul General al Guvernului României, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În cadrul întâlnirii, partea sindicală a arătat că este nevoie de modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât să se asigure o grilă minimală de coeficienți și salarii pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul acestei familii ocupaționale, secretarii să fie plafonați la nivelul primarilor, echipele de proiect să poată fi remunerate suplimentar, iar pentru poliția locală să se reglementeze obligativitatea acordării normei sau a indemnizației de hrană.

 

În acest sens, părțile au convenit stabilirea unei întâlniri comune Forța Legii – ANFP în cursul lunii mai.

Vă recomandăm să ne trimiteți de urgență propuneri pe această temă în timp util.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*