Intalnire cu Presedintele Romaniei

Presedintele Confederatiei Sindicale Nationale Meridian, dl. Ion Popescu si presedintele Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual Forta Legii, dl. Ringo Damureanu, secretar confederal pe ramura Administratie Publica in cadrul Confederatiei, s-au intalnit azi, intre orele 11.00 si 14.00, la Palatul Cotroceni, cu Presedintele Romaniei, dl. Traian Basescu, intr-o ultima incercare in vederea deblocarii situatiei de criza aparute joi, dupa declaratia domnului Basescu privind reducerile salariale cu 25% in sectorul public incepand cu 1 mai a.c.


La intalnirea de la Palatul Cotroceni au participat liderii Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel Alfa”, Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania – Fratia, Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania, Blocului National Sindical, Confederatiei Nationale Sindicale Meridian, si reprezentantii federatiilor din Educatie si din Administratie publica.


Discutiile au avut loc cu usile inchise, iar liderii sindicali nu au facut declaratii inainte de intalnire.


Presedintele Romaniei a sustinut ca datoria publica pe care tara o inregistreaza pentru anul in curs este de 10.000.000.000 euro si ca doreste ca pana la sfarsitul anului sa redreseze aceasta situatie, astfel incat tara sa nu fie nevoita sa mearga an de an din imprumut in imprumut si considera masura reducerilor de salarii, pensii, ajutoare sociale, ajutoare de somaj si subventii ca singura viabila.


Dl. Basescu a sustinut ca FMI a propus Guvernului roman cresterea TVA de la 19 la 25%, a cotei unice a impozitului pe venit de la 16 la 20% si scaderea salariilor bugetarilor cu 20%, iar declaratia sa a avut rostul de a „forta” varianta propusa fara afectarea TVA si a impozitului pe venit.


Presedintele Forta Legii a cerut Presedintelui Romaniei sa analizeze posibilitatea reducerilor diferentiate ale salariilor, astfel incat salariile mici, apropiate de minimul pe economie, sa nu fie diminuate sau procentul de diminuare sa fie foarte mic, deoarece statul nu ar avea foarte mult de castigat de pe urma reducerii salariilor mici, dand exemplul unui inspector de munca sau sanitar sau a unui comisar din protectia consumatorilor care are salariul de 820 lei si astfel ar ajunge la nivelul minim pe economie. De asemenea, diminuarea diferita, a salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15% va conduce, in cazul unui salariu egal cu o pensie, la siuatia in care salariul ar ajunge mai mic decat pensia.


Declaratia liderului UFL a fost preluata si de presa centrala:


http://www.romanialibera.ro/actualitate/economie/sindicalistii-cer-reducerea-diferentiata-a-salariilor-basescu-se-opune-185894.html 


http://www.mediafax.ro/social/sindicalistii-vor-reducerea-diferentiata-a-salariilor-presedintele-prefera-reducerea-liniara-6103515/


Confederatiile sindicale si presedintele Statului au convenit infiintarea unei structuri de criza, la care sa participe Presedintia, Guvernul, sindicatele, patronatele si posibil si reprezentanþi ai partidelor politice parlamentare, care sa analizeze masurile si solutiile alternative de redresare, care sa intre in vigoare cel tarziu la 01 ianuarie 2011.


            Una dintre masurile propriu-zise este renuntarea la reducerea contributiei de asigurari sociale de la nivelul salariatului de pe pilonul I si transferarea lui pe pilonul II. Practic inseamna aproximativ 400 de milioane euro care vor intra in structura Casei Nationale de Pensii de Asigurari Sociale, ramanand Pilonul II cu cei 2%.


            In cadrul structurii de criza se va discuta majorarea salariului minim pe economie la 705 lei, ca element de combatere a evaziunii fiscale si incercarea gasirii unui echilibru in aceasta privinta.


            De asemenea, s-a stabilit ca in domeniul restructurarii se va face o modificare a legislatiei prin crearea unei comisii care sa analizeze programul de restructurare, criteriile si modul lor de aplicare.
            Sindicalistii si presedintele au convenit asupra modificarii legislatiei legata de dreptul muncii, clauzele de impozitare, in sensul in care se va revizui sistemul de impozitare pentru drepturi de autor, persoane fizice autorizate etc.


            Printre masurile propriu-zise stabilite a fost si modificarea in procedura de urgenta a legislatiei de evaziune fiscala, modificarea legii Inspectiei Muncii si trecerea acesteia sub tutela Parlamentului.
            Presedintele Traian Basescu a spus ca nu sustine impozitarea diferentiata, dar acest subiect a ramas sa fie discutat in cadrul comisiei structurii de criza.
            Sindicalistii si presedintele Basescu au convenit ca, de principiu, reducerile salariale sa nu depaseasca termenul limita de 31 decembrie 2010 si retragerea lor in momentul echilibrarii bugetelor.
            Pe tema reducerii fondului de salarii a ramas sa fie hotarata de Guvern procedura prin care vor fi aplicate.


            In domeniul functiei publice s-a convenit modificarea legislatiei in procedura de urgenta pana la 1 iulie 2010, astfel incat functionarul sa fie protejat in indeplinirea sarcinilor de serviciu.



Asa-numita structura de criza se va intruni marti, 11 mai a.c., la Palatul Parlamentului.


Pana atunci insa, maine, toate structurile sindicale bugetare se vor intruni la sediul confederatiilor sindicale spre a stabili miscari de protest.


Mentionam ca presedintele Traian Basescu a argumentat ca masura de reducere a salariilor si a pensiilor este necesara pentru a evita contractarea unui nou imprumut, la inceputul anului viitor, care ar putea sa ajunga la 30 de miliarde de euro. Prin aceste masuri, se previne de fapt grecizarea tarii, crede el, in conditiile in care Romania plateste in acest an peste 10 mld euro pentru serviciul datoriei externe. Seful statului a avertizat ca, pana la sfarsitul anului, in sectorul public vor ramane angajati doar „cei mai buni, cei care intr-adevar isi fac treaba”.

In urma intalnirii, atat liderii confederatiilor sindicale, cat si presedintele Traian Basescu, au sustinut declaratii de presa la Palatul Cotroceni.


Cele mai importante declaratiile facute azi de presedintele Traian Basescu si liderii confederatiilor sindicale:


http://webtv.realitatea.net/actual/declaratiile-sindicalistilor-dupa-negocierile-cu-traian-basescu?autoPlay=true#ve_video_player_a


Cele cinci confederatii sindical vor decide maine calendarul de proteste, care va cuprinde mitinguri si greve generale.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*