Precizari referitoare la concedii

             Salariatii bugetari nu s-au mai bucurat in ultimii ani de subventionarea biletelor de odihna, drept pe care guvernarile ultimilor ani l-au anulat. Bugetarii vor fi privati si in anul 2014 de dreptul de a beneficia de bilete de odihna subventionate de la buget. Guvernul actual a decis sa nu prevada in bugetul pe anul 2014 al Casei Nationale de Pensii Publice  sume din care sa subventioneze o parte semnificativa (50-75%) din pretul biletelor la munte si la mare pentru bugetari, ca in anii de dinainte de 2010.


             Biroul Executiv al Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual „Forta Legii” a decis sa negocieze si in acest an direct cu operatorii de turism oferte dedicate in exclusivitate membrilor de sindicat ai sindicatelor care fac parte din federatia noastra sindicala.


             Mamaia, Olimp, Eforie Nord sau Sud – sunt destinatii pe litoralul romanesc ce vor fi preferate in anul 2014 de membrii Forta Legii, pentru care organizatia se afla in curs de a negocia preturi avantajoase sau promotionale, la hoteluri de doua si trei stele.


             Olanesti, Caciulata, Baile Herculane sau Felix – vor putea fi alese si in aceasta vara pentru odihna si, optional, tratament, de catre membrii Forta Legii care vor dori sa-si petreaca vacanta impreuna cu familia si prietenii aproape de binefacerile naturale.


             Preturile vor fi negociate pe parcursul urmatoarelor doua saptamani pentru a putea satisface exigentele salariatilor pe care ii reprezentam. 


             Biroul Executiv SAP Forta Legii a decis ca toate ofertele pentru sezonul estival 2014, negociate cu operatorii de la munte sau de pe litoral sa fie afisate pe site-ul oficial www.fortalegii.ro incepand cu data de 1 Iunie 2014, inclusiv procedura de solicitare si modalitatea de rezervare.


ATASAT – Formularul de solicitare rezervari

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*