TRANSPARENTA cu bursa

              Organizatia Transparency International (TI) –filiala Romania, alaturi de partenerii sai, GDSI Irlanda si Softwin Romania, invita jurnalistii din Oltenia si membrii de sindicat Forta Legii sa participe in perioada 18-20 iunie a.c., in limita unui numar finit de locuri, la un program de formare organizat la Craiova dedicat promovarii integritatii si responsabilitatii sociale, in cadrul proiectului ”Impreuna pentru integritate, responsabilitate sociala si dezvoltare durabila”, finantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.


              Prin acest proiect, TI-Romania, condusa de dl. Victor Alistar, conf. univ. in cadrul SNSPA Bucuresti, manager de proiect al acestui program si lector la acest program de formare, doreste sa contribuie la crearea unui mediu antreprenorial etic si responsabil social, si la cresterea adaptabilitatii mediului privat romanesc la standardele europene. Proiectul porneste de la premisa ca potentialul de a genera schimbari reale in Romania depinde si de capacitatea sectorului privat de a adera la un set comun de norme de integritate, de a avea o voce unitara, puternica, in promovarea acestor principii la nivelul intregii societati.


              Cursurile sunt structurate pe trei module organizate in format clasic, dedicate managementului eticii, procedurilor de conformitate si dialogului social si advocacy. Fiecare dintre acestea are ca obiectiv prezentarea elementelor cheie care dezvolta capacitatea partenerilor sociali, organizatiilor societatii civile, camerelor de comert, comitetelor sectoriale si asociatiilor de IMM-uri de a promova si sustine adoptarea programelor de responsabilitate sociala de catre mediul de afaceri.


              Cele trei module de training clasic imbina tehnicile de formare teoretica cu cele practice, astfel incat la finalul cursului, participantii sa poata dezvolta propriile lor programe de responsabilitate sociala si planuri de advocacy pe teme de responsabilitate sociala.


              Aceste module sunt urmate de doua module de formare on-line, in cadrul carora vor fi fructificate cunostintele dobandite, prin intermediul unor aplicatii practice interactive, la care se vor adauga elemente teoretice suplimentare privind codurile de etica si conflictele de interese.


              Dupa finalizarea cursului, participantii vor beneficia de consultanta din partea Centrului de Integritate in Business, pentru detalierea si punerea in aplicare a planurilor de responsabilitate sociala.


FOARTE IMPORTANT:  In cadrul acestui program de formare participantii vor beneficia de o bursa in valoare de 700 lei, platibila dupa transmiterea lucrarii realizate conform instructiunilor primite in cadrul cursurilor.


              Pentru a beneficia de aceasta bursa participantii trebuie sa constituie un dosar format din:
1. Formularul de inscriere la programul de formare
2. Copie a actului de identitate
3. Fisa de grup tinta
4. Adeverinta de grup tinta
5. CV-ul in format Europass
6. Contractul de formare
7. Dovada participarii la cursurile in format clasic in proportie de minim 80%
8. Dovada participarii la cursurile in format on-line in proportie de minim 50%
9. Lucrarea realizata pe temele solicitate , conform instructiunilor primite in cadrul cursurilor


              Documentele de la 1 la 5 vor trebui transmise pana in ultima zi de inscriere, contractul se va depune la dosar cel tarziu in prima zi de curs, iar celelalte documente pe masura producerii lor, dar nu mai tarziu de 10 zile lucratoare de la data ultimului modul on-line. In cadrul proiectului se va acorda un numar total de 600 de burse, fiecare persoana inscrisa in grupul tinta al proiectului putand beneficia de bursa, o singura data.


              Cursurile se vor desfasura in fiecare zi intre orele 09.00 si 17.00. Intrucat aplicarea cunostintelor dobandite este de cele mai multe ori realizata in echipa, instruirea unui grup de angajati ai institutiei sau de membri ai organizatiei este dezirabila.


              In speranta ca va veti alatura noua in acest prim pas catre modelarea unui mediu privat mai integru si mai responsabil, dar si catre un dialog civic si social mai eficient si de mai buna calitate, asteptam inscrierile dumneavoastra trimitand formularul de inscriere completat, impreuna cu celelalte documente enumerate la punctele 1-5, la adresele noastre de contact, pe mail – sindicat@fortalegii.ro sau prin fax: 0251-413.042, persoana de contact – cons.jur. Nicoleta Baloiu.


              Persoanele inscrise vor primi un e-mail de confirmare a participarii. In masura in care pentru un anumit curs s-a depasit numarul maxim de cursanti, persoanele deja inscrise vor fi instiintate despre aceasta, impreuna cu invitatia de reprogramare la un curs cu aceeasi tematica, dar intr-o alta perioada.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*