Demersurile Sindicatului Național Forța Legii (SNFL) pentru salariații Primăriei orașului Sinaia au produs rezultatul așteptat de aceștia timp de un an. Documentele comunicate de Direcția de Sănătate Publică Prahova au permis reconstituirea exactă a situației.
Procedura de expertizare a condițiilor de muncă, rămasă nefinalizată luni la rând, a fost deblocată, iar DSP Prahova a emis Buletinul de determinare prin expertizare nr. 16/13.07.2026.
Încă din 04 august 2025 Primăria Sinaia solicitase DSP Prahova determinarea parametrilor de microclimat care să conducă la obținerea unui buletin de expertizare în baza HG nr. 569/2017. DSP a solicitat completarea documentației, iar la 26 februarie 2026 s-a deplasat la sediul Primăriei pentru evaluarea locurilor de muncă. Cu acea ocazie s-a constatat însă că documentația era în continuare incompletă, fiind solicitate informațiile lipsă. Au urmat luni în care procedura nu a fost finalizată.
Sindicatul Național Forța Legii a intervenit în problemă prin adresa nr. 5149/20.05.2026. ”Cum situația nu era clarificată, la 6 iulie 2026, Sindicatul a declanșat concomitent două demersuri în baza Legii nr. 544/2001, atât către Primăria Sinaia, cât și către DSP Prahova”, a explicat Amalia Călugărescu, Secretar general SNFL.
”Primăriei i-am cerut toate documentele privind evaluarea și expertizarea condițiilor de muncă, inclusiv corespondența cu DSP, buletinele de determinare și actele administrative rezultate, precum și explicații privind măsurile luate în urma intervenției anterioare a Sindicatului”, susține reprezentanta organizației sindicale. ”DSP Prahova i-am solicitat, între altele, să ne comunice dacă au fost efectuate determinări, ce factori de risc au fost identificați și dacă au fost formulate concluzii privind existența condițiilor periculoase sau vătămătoare, acordarea sporului și acordarea concediului suplimentar”.
De aici, succesiunea evenimentelor devine relevantă. Adresa Forța Legii este înregistrată la DSP Prahova la 7 iulie 2026, sub nr. 14888. Chiar a doua zi, 8 iulie 2026, Primăria Sinaia transmite DSP tocmai informațiile care lipseau pentru finalizarea documentației, prin adresa nr. 28857/08.07.2026.
La doar cinci zile mai târziu, la 13 iulie 2026, DSP Prahova finalizează Buletinul de determinare prin expertizare nr. 16, ulterior transmis Primăriei Sinaia.
”Nu avem nevoie să exagerăm semnificația acestei cronologii, datele vorbesc singure: o procedură rămasă nefinalizată timp de luni de zile este completată și finalizată imediat după intervențiile Sindicatului”, explică Amalia Călugărescu.
Pasul următor: stabilirea sporului
Emiterea buletinului de expertizare schimbă datele problemei. HG nr. 569/2017 reglementează tocmai stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal și a condițiilor pentru acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, pe baza buletinelor de determinare ori de expertizare emise de autoritățile abilitate.
”Pentru lucrătorii din Primăria orașului Sinaia, pe care îi reprezentăm, emiterea Buletinului nr. 16 nu reprezintă sfârșitul demersului, ci trecerea lui într-o etapă decisivă”, spune reprezentanta Sindicatului.
”Vom solicita Primăriei Sinaia punerea în aplicare a rezultatelor expertizării și parcurgerea procedurilor necesare pentru stabilirea și acordarea drepturilor corespunzătoare salariaților ale căror locuri de muncă se încadrează în condițiile constatate. În același timp, vom obține integral Buletinul nr. 16 și documentația care a stat la baza acestuia, pentru a putea verifica exact locurile de muncă evaluate, factorii de risc identificați și concluziile specialiștilor”, a explicat Călugărescu.
Dacă expertizarea confirmă condițiile prevăzute de lege, drepturile salariaților trebuie stabilite. Iar dacă aplicarea rezultatelor expertizării va fi refuzată, Sindicatul Național Forța Legii va utiliza toate mijloacele legale disponibile, inclusiv accesul la justiție, pentru apărarea membrilor săi.
”Intervenția noastră a deblocat expertizarea. Următorul obiectiv este valorificarea rezultatului ei în drepturile concrete ale salariaților”, a conchis Amalia Călugărescu.
Sindicatul Național Forța Legii – Promovăm legalitatea. Apărăm drepturile. Tel. 0251419405 0351444144 email: fortalegii@yahoo.com
Pentru a vă alătura SNFL o puteți face apăsând pe următorul buton și semnând documentul!





