Averile sindicalistilor au devenit tema fierbinte a Romaniei

             Averile liderilor de sindicat, cu sau fara ghilimelele de rigoare, au ajuns in perioada ultimelor saptamani sa devina tema cea mai dezbatuta la nivel national. Si asta dupa ce federatiile si confederatiile sindicale au suparat rau Puterea politica prin grevele si protestele organizate in Capitala si in marile orase in anul 2010.


             Puterea politica a crezut ca a pregatit o „lovitura de gratie” miscarii sindicale prin includerea presedintilor, vicepresedintilor si secretarilor de federatii si confederatii sindicale in lista celor care trebuie sa depuna la Agentia Nationala de Integritate (ANI) declaratii de avere si de interese. Potrivit legii, astfel de documente se depun de persoane care ocupa functii publice sau functii de demnitate publica alese sau numite, in Statul roman. Asadar, persoane platite din fonduri publice.


             Functionarii publici aveau aceasta obligatie si potrivit vechii legislatii. Ceea ce inseamna ca oricare dintre liderii de federatii si confederatii care detineau o functie publica in exercitare, fara exceptie, au depus si pana acum astfel de declaratii. Spre exemplu, declaratiile de avere si interese din anii trecuti ale presedintelui Uniunii Forta Legii, dl. Ringo Damureanu, s-au putut accesa pe site-ul www.cjdolj.ro. Exceptie de la aceasta regula au facut liderii altor federatii sindicale ale functionarilor publici care erau suspendati din functia publica, cum ar fi presedintele SedLex, Vasile Marica.


              In ceea ce priveste liderii sindicali care nu au detinut si nu detin functii publice, deci nu sunt retribuiti din bani publici, includerea acestora in noile prevederile cu obligatia de a depune astfel de declaratii este, in opinia federatiei noastre sindicale, un abuz din partea clasei politice, menit sa discrediteze persoanele si actiunile politice ale organizatiilor sindicale. Potrivit legii, organizatiile sindicale sunt persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial. Organizatiile sindicale nu sunt platite din bani publici si nu au acces la astfel de fonduri publice romanesti. Ceea ce inseamna ca obligatia instituita in seama liderilor care conduc sau reprezinta respectivele persoane de drept privat sa faca publice declaratiile de avere nu este conforma spiritului legii.


              Spre exemplu, mai multi lideri ai miscarii sindicale, precum Dumitru Costin, Minel Ivascu sau Mariana Knisner de la Blocul National Sindical sau Iacob Baciu de la CSDR au fost „demascati” pentru veniturile frumoase incasate in anul anterior, fara a se preciza ca in majoritate acestea provin din veniturile incasate in urma implementarii, in Romania, a unor proiecte cu finantare europeana. Niciun leu de la bugetul romanesc. Tipic anilor ’50, in care erau „infierati cu manie proletara” toti cei care nu conveneau regimului de ocupatie, si respectivii lideri sunt acum condamnati public pentru veniturile lor, pe motiv ca nu sunt de mizerie. Nicio vorba de bine pentru aceste persoane, care au adus in Romania bani europeni! Iata comentariile presei noastre:


http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8003073-special-averile-veniturile-zeci-mii-lei-ale-liderilor-sindicat-din-romania-dumitru-costin-iacob-baciu-vasile-marica-alti-aparatori-bugetarilor-25-salariu-raporteaza-venituri-peste-10-000-lei-vezi-text.htm


http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Averile_indecente_ale_sindicalistilor_0_365964020.html


               Organizatia noastra sindicala a sustinut inca de la infiintare ca salariatii trebuie sa se bucure de un venit decent de pe urma muncii lor. Nu ii condamnam sub nicio forma pe colegii nostri care au facut o munca in plus, reusind sa atraga fonduri externe si sa implementeze in Romania proiecte cu finantare internationala. Din contra, chiar ii felicitam! Si promitem ca le vom urma exemplul, chiar de-ar fi ca si alti colegi de-ai noastri sa fie rasplatiti financiar pentru eforturile lor suplimentare. Nu facem, insa, din lipsa averii noastre, neaparat vreun titlu de lauda, dat fiind faptul ca salariul de la stat, cu primele de care am beneficiat, cu tot, nu ne-au permis sa depasim nivelul saraciei.


                   Site-ul nostru va prezinta declaratiile de avere ale liderilor Uniunii Forta Legii – http://www.fortalegii.ro/declaratii.php

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*