COMUNICAT DE SOLIDARITATE

Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual „Forţa Legii” este alături de Federaţia Sindicală „Hermes” în aceste momente în care colegii nostri deplâng presiuni care se fac asupra lor, de intimidare a vicepreşedintelui federaţiei, dl. George Epurescu.

În seara zilei de 5 decembrie, Federaţia Sindicală „Hermes” a fost informată asupra încercării de intimidare a vicepreşedintelui Federaţiei, căruia colegii nostri susțin că îi este ameninţată integritatea fizică şi viaţa. Conducerea Federației Sindicale ”Hermes” se teme că se încearcă chiar eliminarea acestui lider important de sindicat.

Activitatea şi implicarea de care acesta a dat dovadă cu precădere în materie penală, încercând să demaşte probleme importante de corupţie legate de deturnarea unor fonduri europene şi naţionale, dar şi abuzurile la care sunt supuşi liderii de sindicat care ar deranjat persoane necunoscute, facându-se vorbire chiar și despre o anume organizaţie de criminalitate din străinătate.

Din datele cunoscute până la momentul actual reiese că s-a creat un adevărat cutremur la nivelul unor universităţi administrate de grupuri de interese ilegitime, autoritare, care se află sub protecţia politică locală, dar şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a unor importanţi sindicalişti din învăţământul superior, ca urmare a interpelărilor efectuate de vicepreşedintele Federaţiei Sindicale HERMES în luna noiembrie 2019 din Comisia de Dialog Social a Ministerului.

Activitatea sindicală a fost creată în sprijinul oamenilor şi pentru a le apără drepturile şi interesele legitime.

USFPPC „Forţa Legii” condamnă ferm aceste încercări de intimidare şi împiedicare a devoalării abuzurilor şi faptelor de corupţie care ameninţă dezvoltarea societăţii şi care afectează libertatea şi integritatea individuală.

În aceste momente în care un important lider sindical este ameninţat din cauza activităţii legitime desfăşurate în slujba cetăţenilor, USFPPC „Forţa Legii” condamnă toate demersurile ilegitime îndreptate împotriva organizațiilor legitime ale lucrătorilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*