Guvernul amana discutiile pe tema salarizarii. Avertismente si proteste in administratie

Intalnire amanata la Guvern


 


Printr-o adresa recent transmisa Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual „Forta Legii”, atasata acestui comunicat, ministrul pentru Dialog social, Liviu Marian Pop, a comunicat organizatiei conduse de Ringo Damureanu ca intalnirea dintre ministrii Guvernului Ponta si sindicatele bugetare, stabilita la Palatul Victoria initial pentru finele acestei luni, a fost reprogramata in iunie, dupa finalizarea Codului Fiscal.


                  De la inceputul anului  2015 pana in prezent, liderii Forta Legii au avut mai multe intalniri cu membrii Cabinetului Victor Ponta pentru a sustine Petitia privind salarizarea in administratia publica.  In luna ianuarie o delegatie Forta Legii s-a intalnit cu ministrul pentru Dialog social, Liviu Marian Pop, pe tema modificarii legislatiei muncii si salarizarii.  Mii de salariati bugetari din administratie si serviciile publice din intreaga tara au semnat Petitia initiata de Forta Legii, care a fost depusa la Ministerul Muncii si Palatul Victoria – Guvernul Romaniei. In martie 2015, la sedinta Comisiei de dialog social a judetului Hunedoara, la care a participat ministrul Liviu Pop, liderul Forta Legii Hunedoara, dna. Adriana Covaciu a sustinut Petitia pentru salarizare.
                   La finele lunii aprilie, o delegatie Forta Legii a avut o intalnire la Palatul Victoria cu mai multi membri ai Guvernului: ministrul Finantelor publice – Eugen Teodorovici, ministrul Muncii – Rovana Plumb, ministrul pentru Dialog social – Liviu Pop si reprezentantii structurilor asociative din administratia locala, pe problema salarizarii si modificarea Legii nr. 71 / 2015 pentru a fi aplicabila si in administratia locala in ceea ce priveste salarizarea similara in plata. Urmatoarea intalnire, stabilita initial de membrii Guvernului pentru finele lunii mai a fost reprogramata de partea guvernamentala pentru luna iunie 2015, imediat dupa finalizarea modificarii Codului Fiscal.


 


Avertismente si proteste


Angajatii din Administratia publica locala isi manifesta dezaprobarea totala fata de nivelul de salarizare si de trai la care sunt condamnati prin politicile guvernamentale din ultimii 6 ani, de cand salariile nu au mai crescut in niciun fel, din contra, fiind afectate de reduceri, taierea tuturor sporurilor, blocarea avansarilor, inflatie si cresterea TVA.
                    Principalele probleme care ii preocupa pe lucratorii din sistemul public sunt legate de cresterea salariilor, la care sa se adauge sporul de vechime calculat in afara salariului de baza, precum si acordarea tichetelor de masa si vacanta, revendicari pentru care Forta Legii a strans semnaturi din tara, urmate de depunerea Petitiei colective la Guvernul Romaniei, si Ministerul Muncii.
                    Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual „Forta Legii” sustine revendicarile lucratorilor din Administratia publica locala si serviciile publice.


                     Federatia sindicala sustine toate revendicarile formulate de celelalte structuri reprezentative sindicale din Romania si actiunile de protest organizate in vederea rezolvarii problemei salarizarii. Demersurile intreprinse de liderii Forta Legii catre Guvern, ministere si Presedintele Klaus Iohannis, ca si intalnirile cu autoritatile centrale, cu ministrii din Cabinetul Victor Ponta, stau dovada ca vor continua si in perioada urmatoare. Membrilor de sindicat Forta Legii li s-a confirmat libertatea deplina de a participa la actiuni de protest in semn de solidaritate si cu actiunile intreprinse de celelalte structuri reprezentative sindicale din tara, cu care avem aceleasi revendicari.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*