Întâlnire la Protecția Consumatorilor

Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și reprezentanții organizației sindicale reprezentative, Sindicatul Național „Forța Legii”, s-au întâlnit joi la sediul Autorității, din București, pentru a discuta principalele probleme instituționale.

În urma întâlnirii de săptămâna trecută de la Palatul Victoria, Președintele ANPC a arătat că a fost contactat de Cancelaria Primului-ministru pentru a răspunde pe problemele ridicate de organizația noastră sindicală.

Cu privire la aspectele de comunicare de la nivelul conducerii Autorității – președinte, vicepreședinți – s-a stabilit ca discuțiile să continue.

Referitor la comunicarea dintre conducerea ANPC și cele din teritoriu – comisarii șefi și adjuncți – în lipsa căreia au apărut și s-au înmulțit situații de aplicare neunitară a regulilor de lucru și raportare a activității, s-a stabilit ca în următoarele săptămâni să fie organizată o întâlnire de lucru ANPC – comisari șefi și adjuncți.

Pentru o mai bună înțelegere și cunoaștere a problemelor din teritoriu, Sindicatul a cerut conducerii Autorității ca președintele și vicepreședinții să efectueze vizite de lucru în cât mai multe comisariate.

În ceea ce privește modificarea procedurilor operaționale de control și soluționare a petițiilor, s-a cerut din partea organizației sindicale mai multă transparență, astfel încât procedurile să fie stabilite cu consultarea comisarilor, care le vor aplica.

Cu privire la abrogarea Codului vestimentar, organizația sindicală a dat conducerii ANPC un ultimatum de două săptămâni, în caz contrar, vor fi inițiate procese individuale în numele membrilor de sindicat, la care vor fi angajați apărători aleși, pentru a obliga Autoritatea la plata cheltuielilor de judecată. Președintele ANPC, acuzat că a întârziat nepermis să șteargă efectele negative lăsate de predecesorul său, a cerut îngăduință, partea sindicală considerând nejustificată această întârziere.

A fost ridicată problema Laboratorului LAREX, la care conducerea Autorității a arătat că laboratorul este în curs de reautorizare, urmând ca la sediul acestuia să fie mutat Comisariatul Regional București – Ilfov.

Referitor la acordarea neunitară a sporului pentru condițiile de muncă periculoase sau vătămătoare, de 15%, conducerea ANPC a arătat că nu are soluție, urmând ca toate problemele pe această temă să fie soluționate în instanță.

Partea sindicală a ridicat problema gravelor deficiențe financiare care există în teritoriu, unde comisarii au ajuns să plătească din propriul buzunar creanțele instituției. Conducerea ANPC a dat asigurări că se va implica în rezolvarea căt mai urgentă a acestor situații. Președintele Autorității a cerut însă comisarilor să sesizeze la timp aceste probleme prin intermediul organizației sindicale sau direct, către conducerea ANPC.

Au fost discutate și alte probleme punctuale, specifice unor comisariate, care au fost ridicate de lucrători.

La finalul întâlnirii, s-a agreat ca în cel.mai scurt posibil, de pe emblema și antetul Autorității să fie eliminată inscripția trivială „te…”.

Din partea Autorității a participat o echipă formată din președintele Eduardt Cozminschi, vicepreședinte Veronica Piticu, secretarul general Eduard Ștefan Olteniceanu, precum.și consilieri.

Din partea Sindicatului Național „Forța Legii” au participat președintele Ringo Dămureanu și domnul Sorin Mirescu, consilier juridic în cadrul CRPC Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Discuțiile vor continua. Comisarilor li se recomandă să sesizeze Sindicatului toate problemele pe care le întâmpină, pentru a fi soluționate pe viitor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*