Istoria noastra

In urma cu 10 ani

La solicitarea principalelor organizatii sindicale reprezentative,

Au fost finalizate discutiile cu Guvernul pe prima Lege a salarizarii unitare din Romania

Pe 17 ianuarie 2007, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si presedintele Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual au semnat acordul

József Birtalan, presedintele ANFP si Ringo Damureanu, presedintele USFPPC Forta Legii, au semnat, in urma cu 10 ani, acordul de finalizare a negocierilor pentru prima Lege unitara de salarizare din domeniul bugetar din Romania, pentru functionarii publici.

In numele Guvernului Aliantei ”DA” PNL-PD, condus atunci de premierul Calin Popescu-Tariceanu, acordul a mai fost semnat de reprezentantii celor trei ministere de resort: Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si de cel al Finantelor Publice, iar din partea salariatilor bugetari si de reprezentantii altor doua federatii sindicale reprezentative pe functionari publici.

38 de variante de lucru a suportat proiectul la care Forta Legii a lucrat inca din 2006 impreuna cu ceilalti parteneri sociali. Protectia functionarilor publici in timpul exercitarii atributiilor profesionale, dar si in caz de eliberare din functie din motive neimputabile acestora, dar in special stabilirea unor grile salariale motivante, cu posibilitatea majorarii pana la nivelul grilei urmatoare, sporuri, prime, fonduri de premiere, toate au facut parte din acest proiect.

In baza acestei intelegeri, la urmatoarea sedinta de Guvern, din 24 ianuarie 2007, a fost adoptata Ordonanta nr. 6/2007, care chiar asa s-a numit: ”privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale ºi a altor drepturi ale funcþionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare ºi alte drepturi ale funcþionarilor publici, precum ºi creºterile salariale care se acorda funcþionarilor publici in anul 2007”.

 Perioada care a urmat, incepand cu anul 2009, a fost una defavorabila salariatilor din sistemul bugetar, din motive politice. Organizatia noastra a participat activ, prin presedintele Ringo Damureanu si alti lideri marcanti, la elaborarea urmatoarelor Legi-cadru de salarizare nr. 330/2009 si nr. 284/2010, pe care insa guvernele care au urmat: Boc, Ungureanu, Ponta sau Ciolos nu le-au aplicat, inghetand salariile la nivelul stabilit pana in 2008.

In perioada urmatoare, dupa adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2017, Forta Legii urmeaza sa participe alaturi de Guvern si celelalte structuri sindicale nationale reprezentative la negocierea urmatoarei Legi unitare de salarizare a personalului platit din fonduri publice.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*