Ne-am ținut de cuvânt: AM PROTESTAT ÎN FAȚA GUVERNULUI

Sindicatul Național ,,Forța Legii” a desfășurat azi, 04 mai 2022, o acţiune de protest de tip miting, în Piaţa Victoriei – sediul Guvernului, împreună cu alte organizații sindicale afliate Confederației Sindicale Naționale Meridian, la care au participat peste o mie de lucrători.

Evenimentul s-a bucurat de toată atenția presei, care a transmis live pe toate canalele, dar și a mai multor deputați și senatori din comisiile de Muncă și protecție socială, Administrație publică, Juridică și Constituționalitate, prezenți la fața locului.

Motivele protestului:

– Neaplicarea în forma promulgată a Legii-cadru a salarizării nr. 153/ 2017, dar și a Legiilor pensiilor civile și militare nr. 127/ 2019 și nr. 223/ 2018

– Salarizarea în Administrația publică locală

– Eliminarea inechităților privind salarizarea în sistemul de sănătate și educație

Liberalizarea prețurilor la energie electrică, gaze naturale și combustibili auto

– Scăderea nivelului de trai

– Dreptul la condiții de viață și de muncă decente, la pensii echitabile

– Lipsa serviciilor publice de calitate;

– Menținerea blocării negocierii colective și individuale;

– Investiții în companiile din România din domeniul apărării

– Respectarea obligațiilor Guvernului României privind tranzacția justă în zonele miniere carbonifere din România, Valea Jiului și Bazinul Olteniei.

 

Din partea SNFL au venit peste 50 de colegi din județele Dolj, Mehedinți, Maramureș, Prahova, Teleorman și Constanța.

Acţiunea s-a desfăşurat paşnic, participanţii purtând steaguri, pancarte, portavoci, fluiere și/sau vuvuzele.

Revendicările au fost transmise Guvernului și reprezentanților comisiilor parlamentare de specialitate.

După finalizarea acțiunii de protest, reprezentanții protestatarilor au fost primiți la Parlament, unde și-au prezentat principalele doleanțe.

Declarația președintelui SN Forța Legii, Ringo Dămureanu, de la protestul organizat în data de 04 mai 2022 : https://fb.watch/cQtJiSKX2O/ 

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*