Proteste in lant in Administratia publica

Aproape 2.500 de functionari publici si personal angajat din Administratia publica locala si serviciile publice, membri Forta Legii, sunt asteptati azi la Craiova, intre orele 10 – 12, pe esplanada Teatrului National sa isi manifeste, in strada, nemultumirile la adresa actualului Guvern si a politicii lui impotriva salariatilor, dar si cu privire la ultimele demersuri ale presedintelui Romaniei, Traian Basescu, pentru concedierea a zeci de mii de angajati bugetari.


Alaturi de colegii olteni vor participa la proteste, in semn de solidaritate si lideri din administratia publica din judetele invecinate, afiliati la Forta Legii.


Pe langa membrii de sindicat SAP Forta Legii, la Craiova vor protesta azi si membri ai SAP Consilium, dar si politisti comunitari si vamesi membri ai SNPV Pro Lex, sindicate componente al Uniunii Forta Legii, organizatoarea mitingului de protest.


Revendicarile mitingului vor fi transmise care Guvern prin intermediul prefectului judetului Dolj, la finalul mitingului, dar vor fi depuse si direct la Guvern de un reprezenant al Uniunii.


Vom reveni cu imagini si articole din presa locala si regionala.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*