SENZATIONAL. Premierul, de acord cu Legea Chelemen

Intalnire azi Guvern – sindicate


Asa dupa cum site-ul nostru a precizat recent, Cabinetul Boc cauta, pana la urmatoarea sedinta de Guvern, o solutie juridica la pierderile majore pe care salariatii bugetari le-au suferit de la inceputul anului prin aplicarea Legii-Cadru nr. 330 / 2009.


Masura va surveni dupa ce sindicatele bugetare au criticat actuala OUG nr. 1 / 2010, de aplicare a Legii Cadru 330, prin care au fost anulate drepturile obtinute prin negocieri colective, in cadrul acordurilor si contractelor colective de munca. O solutie a fost cautata si azi de care Guvern, interesat de a corecta efectele negative produse pana in prezent sau pe cale de a se produce mai departe, s-a intalnit cu reprezentantii celor 5 mari confederatii sindicale.


Intalnirea a avut loc azi la Ministerul Muncii, incepand cu ora 12.00.


La intalnire au participat, din partea Guvernului: Primul-Ministru Emil Boc, ministrul Finantelor Sebastian Vladescu, ministrul Muncii Mihai Seitan, ministrul Educatiei Daniel Funeriu, secretarul de stat de la Finante Gheorghe Gherghina, secretarul de stat din Ministerul Muncii Valentin Mocanu, coordonatorul la nivel national al Dialogului Social si presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, Andras Szakal.


Confederatia Sindicala Nationala Meridian  a fost reprezentata de dl. Ion Albu, presedintele executiv al confederatiei, dl. Ringo Damureanu, secretar confederal, presedinte al Uniunii Forta Legii si dl. Octavian Chelemen, presedintele SAP Consilium, vicepresedinte al Uniunii Forta Legii.


Ce doreste Guvernul?


Primul-ministru a pus in discutie constituirea unei echipe de negociere a unui Contract cadru colectiv de munca pentru sectorul de stat, sub coordonarea Ministerului Muncii.


Referitor la Legea pensiilor, aflata in dezbatere la Camera Deputatilor, primul-ministru a sustinut ca pana la adoptarea legii inca se mai pot gasi solutii pentru imbunatatirea proiectului adoptat de Guvern.


In ceea ce priveste Legea-Cadru nr. 330 / 2009, privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, primul-ministru a sustinut ca trebuie cautat un „numitor comun” pentru aplicarea in mod unitar a legii la nivel national, fara privilegii si fara discriminari. Emil Boc a aratat ca fondul de salarii din noiembrie 2009 a fost multiplicat la nivelul anului 2010 si ca este de neinteles ce s-a intamplat daca salariatii bugetari au pierdul la salariu, insa fondul de salarii a fost utilizat la maxim, iar Guvernul „nu s-a atins” de diferentele de bani din fondul de salarii. Explicatia a fost ca aceste diferente au reprezentat plata sporurilor retroactive din sentintele judecatoresti. Cu toate acestea, Justitia a pronuntat sentinte opuse, de la judet la judet.  Seful Guvernului a aratat ca este interesat ca in cel mai scurt timp sa identifice o solutie juridica, prin care sa acorde egalitate de tratament salariatilor bugetari.


Reprezentantul Finantelor a aratat ca, in continuare, Executivul se opune sa accepte sumele din contracte colective ca si sume compensatorii cu caracter tranzitoriu in 2010.


Ministrul Muncii a apreciat ca introducerea standardelor de cost in anumite sectoare bugetare „e un pas castigat”, insa ramane de urmarit in ce masura aceste lucruri se vor aplica.


Propunerea lui Boc


Premierul a sustinut ca este interesat ca solutia juridica sa prevada aplicarea in 2010 a legii, fara a se tine cont de sentintele judecatoresti care prevedeau sume pentru anul 2010, dar si fara sumele din contractele colective de munca. „Vedem ce diferente rezulta, iar din diferentele rezultate la fondul de salarii sa marim salariul pentru toti bugetarii, retroactiv, incepand cu 1 ianuarie 2010”. In opinia sa, alta solutie nu exista.


In conditiile in care propunerea sa va trece, Emil Boc s-a aratat convins ca „daca se va pune capacul” la cheltuielile prin sentinte si contracte colective, se va „inchide discutia” si cu Curtea de Conturi. „Ce a papat lupul, ramane papat”, a conchis Boc.


Ce au sustinut Sindicatele


Reprezentantii partii sindicale au aratat ca in mai multe judete deja s-a ajuns la blocaje in ceea ce priveste acordarea salariilor, existand deja restante la salariile din anul curent.


Presedintele Uniunii Forta Legii a atras atentia Primului-Ministru ca actuala Lege-Cadru nr. 330 a reusit doar sa anuleze o buna parte a drepturilor castigate, insa nu a „pus in loc” absolut nimic, care sa compenseze legal aceste pierderi, sustinand ca o solutie perfect legala la anularea sporurilor ar fi fost intrarea in vigoare, chiar din 2010, a coeficientilor de salarizare.


Replica ministrului Muncii a fost: „dar de unde bani?!”


Temerea salariatilor bugetari ca nici in anul 2011 ar putea sa nu intre in vigoare coeficientii de salarizare si sa fie mentinute actualele salarii de mizerie, pusa in discutie de Forta Legii, nu a fost combatuta de guvernanti.


In aceste conditii am sustinut ca vom „bloca” Justitia cu un numar imens de procese impotriva Statului.


Cum va functiona Justitia?


Deoarece cei mai multi angajati isi leaga sperantele de Justitie, in cazul in care vor fi privati de drepturile dobandite pana in prezent, sindicatele au aratat ca pe rolul instantelor numarul de procese va creste alarmant.


Replica Premierului a fost: Din cate stiu eu, din ce am auzit, instantele o sa incerce sa puna capacul pe oala in aceasta privinta, in sensul de a respinge majoritatea solicitarilor venite din partea angajatilor bugetari. O afirmatie extrem de grava, pentru Statul de drept, venita din partea Executivului. Oare, ce o sti domnul Boc? Ce o fi auzit? Si de la cine?!…


Singura propunere adoptata – cea venita de la Forta Legii


Presedintele Uniunii Forta Legii a criticat modul in care reprezentantii in teritoriu ai Ministerului Muncii aplica Legea-Cadru 330 si OUG 1 / 2010, aratandu-i Primului-Ministru mai multe deficiente, care au dus la aplicarea neunitara a legii, de la judet la judet. Materialele inmanate Premierului sunt atasate prezentului Comunicat.


La propunerea vicepresedintelui Uniunii Forta Legii, Octavian Chelemen, Primului-Ministru i s-a cerut ca ordonantele de urgenta nr.-le 71 / 2009 si 18 / 2010, privind reesalonarea drepturilor salariale castigate in instanta de salariatii bugetari pana in 2013 sa fie modificate, prin exceptarea drepturilor salariale care constituie salariul de baza al angajatului. Prin aceasta propunere, am dorit sa protejam salariatii de abuzurile sefilor care i-ar putea concedia pe nedrept, pentru a nu ajunge in colaps financiar ei si familiile lor. Am sustinut ca, atata timp cat salariul angajatului concediat se regaseste in bugetul aprobat, iar instanta judeca cu celeritate procesul, potrivit Codului Muncii, este normal ca tot cu celeritate sa-i fie acordate salariile de baza de care a fost privat, urmand ca respectivele OUG sa poata reesalona doar la sporuri si alte drepturi decat salariile de baza si sporul de vechime in munca. Propunerea a fost insusita de Premier si ministrii Muncii si Finantelor, urmand a se trimite de urgenta Parlamentului, care va dezbate Legea de aprobare a OUG nr. 18 / 2010.


Marti, 23 martie, va fi randul Asistentei Sociale. Totodata, va fi prezentata o prima forma a proiectului lui Boc de rezolvare a problemelor cauzate de Legea-Cadru 330


Marti, 23 martie sunt programate alte doua intalniri deosebit de importante la Ministerul Muncii.


Incepand cu orele 11, va avea loc o intalnire a partii guvernamentale cu sindicatele reprezentative din Asistenta Sociala, asistenta medico-sociala si protectia copilului, la care va participa o delagatie a Sindicatului Administratiei Publice „Forta Legii”, din care vor face parte dna. Emilia Amza, dl. Cristian Motorga si dna. Zoica Gurgui, lideri in Asistenta Sociala.


La ora 15.00, va avea loc o noua intalnire a reprezentantilor Guvernului cu reprezentantii confederatiilor sindicale, in care va fi prezentata o prima forma a proiectului lui Boc de rezolvare a problemelor cauzate de Legea-Cadru 330, conform celor convenite astazi cu partenerii sociali. Delegatia Confederatiei Sindicale Nationale Meridian va fi condusa de dl. Ringo Damureanu, secretar confederal, presedinte al Uniunii Forta Legii.


Avand in vedere ca inca nu putem vorbi de o solutie identificata si aplicabila prin care sa fie compensate pierderile suferite de salariatii pe care ii reprezentam, Biroul Executiv a decis astazi ca programul protestelor si al sedintelor cu liderii va fi continuat fara modificari.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*