URGENT SI IMPORTANT

1.   URGENTA MAXIMA !!!   Atentionam toti membrii de sindicat care vor primi in aceste zile dispozitii prin care vor fi privati de acordarea unor drepturi (spor de dispozitiv, spor pentru conditii vatamatoare, spor pentru incordare psihica etc.) de care s-au bucurat pana in decembrie 2009, inclusiv, ca IN TERMEN DE CINCI ZILE de la primirea acestora sa le conteste la conducatorul institutiei. Formularele si instructiunile se gasesc pe site-ul nostru.


2.   SEDINTA LIDERILOR   Biroul Executiv al Uniunii Forta Legii, intrunit la Bucuresti in data de 10 martie, a decis sa convoace liderii de sindicat pentru a organiza in randul membrilor de sindicat un recensamant al problemelor pe care le au si Referendum cu privire la participarea la proteste astfel incat, in functie de acestea, Uniunea sa organizeze in cursul lunii aprilie a.c. actiuni de protest in mai multe municipii resedinta de judet din tara, in care avem membri de sindicat, prin care sa atragem atentia cu privire la poblemele cu care ne confruntam. In urma acestei decizii, s-au stabilit cateva date pentru mitinguri in: Targoviste (jud. Dambovita) – 14 aprilie, Slatina (jud. Olt) – 21 aprilie, Craiova (jud. Dolj) – 28 aprilie
 In acest sens, liderii de sindicat din judetul Dolj sunt convocati in sedinta la Craiova miercuri, 24 martie a.c., orele 8.45, la Sala Mare de sedinte a Consiliului Judetean Dolj. Prezenta acestora este obligatorie si se va face din timpul programului normal de lucru, pentru activitati sindicale, conform art. 35 din Legea Sindicatelor nr. 54 / 2003.



3.   RECUPERAREA DREPTURILOR   Informam inca o data membrii de sindicat care au fost privati de la inceputul anului 2010 pana in prezent de acordarea unor drepturi (spor de dispozitiv, spor pentru conditii vatamatoare, spor pentru incordare psihica etc.) de care s-au bucurat pana in decembrie 2009, inclusiv, ca, pentru recuperarea acestora trebuie sa se adreseze in prealabil conducatorului institutiei si, totodata Sindicatului, pentru a-i da mandat de reprezentare in instanta. Formularele si instructiunile se gasesc pe site.


4.   DEMERSURI LA GUVERN   In calitate de Secretar confederal al Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, presedintele Uniunii Forta Legii participa in cadrul Comisiilor de Dialog Social la Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor in care se discuta initiativele Guvernului de modificare a legislatiei, in cadrul carora sustine interesele membrilor de sindicat. Prin Ordinul Ministrului Muncii nr. 1774 / 2009, Presedintele UFL face parte ca membru din Comisia bipartita care va propune modificari la Legea Cadru nr. 330 / 2009 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, in calitate de reprezentant al Confederatiei Meridian. De asemenea, in calitate de federatie sindicala reprezentativa la nivel national pe ramura Administratie Publica, Uniunea Forta Legii este invitata si in nume propriu la toate consultarile care au ca obiect problematica functionarilor publici si personalul contractual. Informatiile se gasesc pe site.


5.   MASS-MEDIA   Punctele de vedere ale federatiei noastre sunt reflectate in presa scrisa si vorbita, la nivel national,  regional si local. Cotidianul regional “Editie Speciala” si cotidianul local craiovean “Cuvantul Libertatii” acorda o atentie deosebita problemelor pe care le ridicam si activitatii pe care o desfasuram. Postul de televiziune cel mai recent infiintat, G-TV, a introdus in grila de programe aprobata de CNA, emisiunea “Forta Legii”, care se va difuza in fiecare zi de miercuri, intre orele 21.00 – 22.00, si va fi reluata a doua zi. Prima emisiune, care a avut loc chiar in aceasta saptamana, a inceput sa dezbata problemele lucratorilor din Administratie pe care ii reprezentam, cu telefoane in direct, la dezbateri luand parte membrii Biroului Executiv, lideri de sindicat. Informatiile se gasesc pe site-ul www.fortalegii.ro.


DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*