Solutionare amiabila pentru orice conflict

             Prin intrarea in vigoare a noului Cod de Procedura Civila, la inceputul anului 2013, s-a introdus procedura medierii, pentru deblocarea instantelor de judecata. Potrivit legii, medierea se realizeaza numai de mediatori autorizati.

             In procese in materie civila, de familie, penale si in alte materii, in conditiile prevazute de lege, partile sunt obligate de instante sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv dupa declansarea procesului in instanta, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor dintre acestea.


             Instantele resping cererile de chemare in judecata ca inadmisibile daca reclamantii nu indeplinesc obligatia de participare la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta în acest scop.


             Sedinta de informare asupra avantajelor medierii, care se realizeaza gratuit, este prima din procedura medierii. 


             Printr-o modificare legislativa recenta, efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata si de catre judecatori, procurori, consilieri juridici, avocati, notari. Aceasta prevedere contravine spiritului legii medierii, deoarece aceste categorii profesionale nu sunt calificate in domeniul medierii si nu au dreptul sa desfasoare medierea propriu-zisa. Cel mai indicat este ca sedinta de informare privind avantajele medierii sa fie realizata direct de catre mediatorul autorizat, care va putea prelua mai departe problema dedusa medierii.


             La nivelul judetului Dolj si al municipiului Craiova exista in prezent 241 mediatori autorizati, potrivit Tabloului Mediatorilor http://www.cmediere.ro/mediatori/judet-18/status-1/?page=1


             Cititorii site-ului nostru care sunt sau vor fi parti in procese civile, de familie, conflicte de munca, penale sau privind protectia consumatorilor se vor putea adresa celor trei mediatori autorizati pe care ii vor putea gasi la sediul SAP Forta Legii – telefoane 0251.419405, 0351.444144, fax: 0251.413042, RDS: 0351.181700, e-mal: fortalegii@yahoo.com


dl. Ringo DAMUREANU, tel. 0745127370, 0766.716668 – mediator autorizat


dna. Claudia EPURE, tel. 0741.049260, 0766.717274 – mediator autorizat


dra. Nicoleta BALOIU, tel. 0747.094223, 0765360714 – mediator autorizat


             Mai multe despre mediere cititi pe http://www.fortalegii.ro/comunicat.php?id=367

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*