Ziua „Forta Legii”

16 August 2000 a fost ziua in care Judecatoria Craiova, printr-o sentinta irevocabila, nr. 41 / 2000, a admis cererea de dobandire a personalitatii juridice formulata de Sindicatul Administratiei Publice (SAP Dolj, in vechea lui denumire) si a dispus inscrierea organizatiei in registrul special al instantei, dupa ce un numar de 23 de salariati din administratia publica doljeana au hotarat, la initiativa unui tanar de 27 de ani, sa constituie o organizatie independenta, care sa le apere drepturile si sa le reprezinte interesele.

Sapte ani mai tarziu, aceeasi instanta a admis cererea de schimbare a denumirii in S.A.P. „FORTA LEGII”, dupa numele federatiei sindicale pe care organizatia a fondat-o, Uniunea Forta Legii. Necesitatea acestei schimbari a venit din dorinta tot mai multor functionari publici si angajati din administratia publica si serviciile publice din alte judete, care au cerut sa adere la organizatia noastra, singura pe care au creditat-o sa ii reprezinte.

Astazi, dupa noua ani de activitate neintrerupta, organizatia este de aproape doua sute de ori mai mare, numarand cca. 4500 de membri de sindicat activi, in peste zece judete ale tarii. Este o organizatie tanara, independenta politic si administrativ, cu patrimoniu propriu si angajati profesionisti, capabila sa atinga continuu scopul pentru care s-a constituit.

Membrii de sindicat Forta Legii nu au avut de suferit de pe urma apartenentei sindicale, nu au pierdut din drepturile castigate prin lege sau prin demersurile sinidicatului, iar pana in prezent membrii nostri de sindicat se bucura de cea mai buna reprezentare sindicala si de cele mai multe drepturi castigate.

Organizatia a fost condusa neintrerupt, vreme de noua ani de un functionar public de executie, neafiliat politic si fara functii de conducere in administratie, care s-a preocupat perpetuu ca distanta dintre organizatie si oamenii pe care aceasta ii reprezinta sa fie practic redusa la zero, iar organizatia sa isi slujeasca cu maximum de performanta membrii. Ringo Damureanu, fondator si presedinte al SAP si al Uniunii Forta Legii, este si Secretar confederal al Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, reprezentand, in aceasta calitate, organizatia in Comisiile de Dialog Social la nivelul ministerelor de resort.

In Romania, FORTA LEGII a devenit marca inregistrata.

Cu ocazia aniversarii a 9 ani de activitate sindicala in Administratia publica, Biroul Executiv al Sindicatului Administratiei Publice FORTA LEGII ureaza membrilor de sindicat si colegilor nostri din sindicatele asociate in Uniunea Forta Legii, numai succese, stabilitate pe locurile de munca, viata lunga si sanatate.

„La Multi Ani !”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*