Asistența socială din România trece printr-o reorganizare care va genera concedieri. Cei care vor suferi vor fi, în primul rând, persoanele cu nevoi speciale, dar iată că sunt loviți și lucrătorii care le oferă ajutor și speranță.
Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) s-a adresat în ultima vreme autorităților, dar și sindicatelor din domeniu, pentru a identifica împreună soluții de a proteja personalul și, implicit, beneficiarii, cu ocazia reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj.
În acest sens, președintele CNASR, Diana Cristea, s-a întâlnit miercuri, la București, cu reprezentanții Sindicatului Național Forța Legii. Discuțiile au vizat teme esențiale precum menținerea calității serviciilor sociale, creșterea eficienței intervențiilor sociale și necesitatea susținerii salarizării asistenților sociali, o categorie profesională adesea ignorată în politicile de personal ale statului.
Întâlnirea a venit în urma adresei transmise de CNASR către organizațiile sindicale, marcând un pas important către colaborarea instituțională între organizația profesională și sindicatele care reprezintă salariații din acest sector.
Reprezentanții SNFL au arătat apreciere față de inițiativa CNASR și au manifestat disponibilitate pentru continuarea dialogului și promovarea intereselor profesionale, sociale și economice ale asistenților sociali. Ei au reiterat sprijinul sindicatului în probleme-cheie cu care se confruntă angajații din sistem: stabilitatea locurilor de muncă, evaluările profesionale, cercetările disciplinare și salarizarea echitabilă.
În cadrul întâlnirii, Marius Nicolae Sepi, vicepreședintele executiv SNFL, a susținut că Sindicatul Național ”Forța Legii” are o activitate de peste două decenii în domeniul administrației publice și asistenței sociale, fiind un partener solid în apărarea drepturilor și promovarea intereselor legitime ale membrilor săi, cărora le pune la dispoziție o echipă de consilieri juridici cu experiență, apărători proprii în fața comisiilor de disciplină și în instanțe.
”CNASR se remarcă prin profesionalismul și sensibilitatea cu care abordează temele discutate, demonstrând o reală preocupare pentru statutul profesiei de asistent social în România. Asistenții sociali merită recunoașterea profesiei lor ca funcție specifică, iar în probleme de salarizare vor avea sprijinul organizației sindicale”, a subliniat Ringo Dămureanu, președintele sindicatului.