Greva generala incepe luni

Luni, 31 mai 2010, incepe Greva generala in Administratia publica. Aceasta este decizia Biroului Executiv al Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual Forta Legii.


Informatiile utile si instructiunile pentru organizarea si desfasurarea acesteia sunt atasate:


1.- Documentul oficial prin care USFPPC Forta Legii a declansat conflictul de munca (de interese) cu Guvernul Romaniei


2.- Formularul-tip pe baza caruia membrii de sindicat isi vor putea manifesta acordul de a participa la Greva generala


3.- Adresa catre sefii institutiilor pentru a-i informa de declansarea conflictului de munca si a grevei.


Reamintim ca, potrivit legii, greva reprezinta incetarea colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate si este declarata pe durata desfasurarii conflictelor de interese, motivata de epuizarea posibilitatilor de solutionare a conflictului de interese prin procedurile legale. Participarea salariatilor la greva este libera. Nici un salariat nu va putea fi constrans sa participe sau sa nu participe la greva. Participarea la greva, precum si organizarea acesteia, cu respectarea legii, nu vor reprezenta incalcari ale obligatiilor salariatilor si nu vor putea avea drept consecinta sanctionarea disciplinara a salariatilor grevisti.


 


 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*