Intalnire ANPC – Forta Legii

              Reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si cei ai Sindicatului Administratiei Publice (SAP) Forta Legii s-au intalnit marti, 28 februarie 2012, la sediul central al autoritatii, la cererea partii sindicale, pentru a discuta principalele probleme cu care se confrunta comisarii OPC.


              Conducerea ANPC a fost reprezentata prin presedintele Constantin Cerbulescu (foto, centru) si directorii principalelor directii din cadrul autoritatii – management, economic, juridic, in timp ce SAP Forta Legii a fost reprezentat printr-o delegatie condusa de Ringo Damureanu – presedinte al organizatiei, din care au mai facut parte: Ilie Lungu – lider Grup de unitati CJPC, Adriana Covaciu – lider CJPC Hunedoara si Nicoleta Baloiu – consilier juridic in cadrul sindicatului.


              Reprezentantii functionarilor publici au acuzat lipsa consultarii partii sindicale de catre ANPC in ultimii ani, cu ocazia reducerilor de posturi din sistem, stabilirii si acordarii stimulentelor, impunerii unor zile fara salariu, dar si presiunile si amenintarile din partea sefilor ierarhici pentru ca membrii de sindicat sau liderii de grupe sindicale sa nu participe la proteste, intalniri sindicale sau chiar cu conducerea autoritatii, unele abuzuri lasate chiar cu concedieri – anulate in justitie.


              S-a mai subliniat ca stimulentele au fost acordate discretionar, de regula defavorizand tocmai personalul de control, care ar fi trebuit stimulat, iar concedierile din motive neimputabile s-au facut in sistem cu sau fara examene, in conditiile unei acute lipse de personal in comisariatele judetene.


              In replica, seful ANPC a sustinut ca in fata Guvernului Boc a reusit sa obtina un procent mult mai mic de reducere a personalului decat 25% – cel solicitat de premierul de atunci, Emil Boc, ceea ce domnia sa a apreciat ca un succes personal.


              Problemele sesizate de sindicat, apreciate ca fiind cele mai importante dintre cele cu care se confrunta in aceasta perioada personalul din Protectia Consumatorilor, au fost legate de:


1. Lipsa mijloacelor de transport corespunzatoare desfasurarii activitatii, autovehicule vechi, cu ITP expirat, in stare tehnica necorespunzatoare, fara asigurari RCA/CASCO, lipsa fondurilor necesare pentru intretinere si reparatii, lipsa de conducatori auto angajati – in absenta carora comisarii exercita aceste atributii nefiind retribuiti suplimentar, de multe ori sanctionati in trafic pentru motiele aratate. La acest punct, seful ANPC a comunicat partii sindicale ca pana in prezent autovehiculele au fost asigurate RCA si dotate cu anvelorpe de iarna, urmand ca in anul 2012 autoritatea sa achizitioneze 22 de autotursme noi, prin programul Rabla.


2. Programul de calculator – utilizat doar pentru introducerea datelor, din care dispar frecvent informatii in timpul editarii, dar care nu dovedeste nicio aplicabilitate concreta si nicio functionalitate utila comisarilor, precum regasirea unor informatii anterior introduse despre agentii economici, contravenienti etc.


3. Lipsa personalului de specialitate juridic din unele comisariate judetene, motiv pentru care nu se fac intampinari, institutia nu este reprezentata, iar procesele se pierd in lant.


4. Salarii semnificativ diferite intre comisari, in functie numai de incadrare, insa atributiile specifice fisei postului fiind aproape identice, ceea ce ii discrimineaza pe cei cu incadrare inferioara. Reprezentantii ANPC au sustinut ca in anul 2011 au fost promovati in grade profesionale 225 de functionari publici, urmand ca in anul 2012 sa aiba loc alte 38 de promovari.


5. Sistemul de cariera, in care functionarii de cariera sunt discriminati in fata celor adusi politic direct pe functii de conducere, dupa care sunt trecuti pe functii de executie la nivelul maxim de incadrare.


6. Norma de amenzi – continua sa reprezinte un criteriu semnificativ de evaluare a functionarilor publici de control.


7. Stabilirea salariilor actuale – 2012, s-a facut netransparent, existand suspiciuni cu privire la modul de stabilire a procentului cu care stimulentele au fost incluse in salariu, in mod discriminatoriu pentrtu functionarii de control.


8. Programul de lucru extins cu 2 ore pe zi saptamanal si 8 ore pe zi in zilele de sambata si duminica in cazul comisarilor de serviciu care raspund la telefon, este neremunerat, impune diferite restrictii si aduce inconveniente acestor persoane.


9. Riscurile profesionale continue determinate de iminenta unor infractiuni carora functionarii de control le pot cadea victime in exercitarea atributiilor de serviciu.


10. Stari conflictuale la locul de munca in unele comisariate judetene, intre conducerile executive si comisari, uneori chiar cu accese de amenintari penale. Presedintele ANPC a dat asigurari ca in cursul satamanii viitoare va fi finalizat raportul comisiei de disciplina care il vizeaza pe seful comisariatului judetean Gorj, Claudiu Madalin Giurcau, cercetat disciplinar la cererea comisarilor membri de sindicat pentru maniera in care conduce institutia.


              Cu privire la aspectele sesizate, s-a convenit ca reprezentantii ANPC sa formuleze puncte de vedere pana la intalnirea viitoare, urmand ca acestea sa fie comunicate catre membrii de sindicat.


              Conducerea autoritatii a tinut sa precizeze ca in aceasta perioada poarta discutii si negocieri cu noul ministru al Finantelor, Bogdan Alexandru Dragoi si secretarul de stat Gheorghe Gherghina in vederea obtinerii fondurilor necesare sustinerii cheltuielilor de functionare si suplimentarii personalului, dand asigurari ca in 2012 vor fi acordate drepturile salariale stabilite in favoarea personalului potrivit sentintelor irevocabile, la valori actualizate, in transe trimestriale.


              Reprezentantii partii sindicale au sustinut corecta identificare si solutionarea problemelor mai sus aratate, precum si adoptarea urmatoarelor masuri:


I. Recunoasterea si promovarea statutului de personal de control pentru comisarii din Protectia Consumatorilor, cu drepturi specifice, inclusiv sporuri si stimulente, asistenta si protectie juridica, reprezentare in instante de catre institutie.


II. Promovarea personalului in functiile publice detinute, in conditiile legii, la termen.


III. Perfectionarea profesionala periodica a personalului, pe domeniul de activitate, potrivit unui grafic intocmit cu consultarea partii sindicale.


IV. Incheierea de asigurari de viata de catre institutie pentru personalul de control care se expune unor riscuri de aceasta natura.


V. Consolidarea unor relatii de parteneriat social intre ANPC, inclusiv institutiile subordonate, si reprezentantii legali ai functionarilor publici.


              In vederea gasirii unor solutii la masurile propuse, partile au convenit continuarea discutiilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*