Pasuire la restituire

 Veste buna pentru politistii locali craioveni


            Curtea de Apel Craiova – sectia Contencios administrativ si fiscal – a admis azi (miercuri) interventia SAP Forta Legii in cauza dintre Politia Locala Craiova si Camera de Conturi Dolj in problema sporului de dispozitiv la nivelul acestei institutii, care face obiectul Dosarului nr. 4754/63/2013, amanand astfel judecarea cauzei pana la data de 3 Sep. 2014.


            Interventia SAP Forta Legii survine dupa ce politistii locali membri de sindicat au facut cunoscut faptul ca printr-o decizie a Curtii de Conturi s-a constatat ca institutia le-a acordat in mod necuvenit sporul de dispozitiv in anul 2011.


            Amanarea cu trei luni a judecarii acestei cauze va permite SAP Forta Legii sa formuleze mai bine apararea in sprijinul politistilor locali, iar acestora le va permite sa beneficieze pana in toamna de salariile actuale, nediminuate.


            Respingerea recursului formulat de Politia Locala Craiova, pe care organizatia sindicala il sprijina, ar putea avea insa efecte devastatoare pentru toti politistii locali din Craiova, deoarece in baza deciziei Curtii de Conturi vor fi emise de catre institutie decizii individuale de reincadrare in functiile publice a politistilor locali, precum si de recuperare din noile salarii diminuate a sumelor de bani imputate de Curtea de Conturi.


            In situatia nedorita a aplicarii concomitente a masurii reducerii (cu 20%) a salariului de baza brut lunar prin eliminarea sporului de dispozitiv si a retinerii cu o treime (33,3%) din noul salariu in vederea recuperarii sumelor imputate, veniturile nete ale politistilor locali craioveni vor suporta o reducere cu cca. 50% in perioada urmatorilor trei ani, situatie pe care organizatia sindicala doreste sa o previna prin implicarea in acest proces.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*