Reorganizare ITM si Case de Pensii

La sediul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, a avut loc luni o intalnire cu federatiile sindicale reprezentative, in cadrul careia s-a pus in discutie reorganizarea ministerului si institutiilor subordonate. Intalnirea a fost coordonata de Secretarul de stat Valentin Mocanu, coordonator la nivel national al Dialogului Social. 


Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual Forta Legii, reprezentativa la nivel national pe ramura Administratie publica, a fost reprezentata prin presedintele federatiei, dl. Ringo Damureanu si dna. Elena Grigorescu, lider SAP Forta Legii din Casa de Pensii Sector 6 Bucuresti.


Domeniile pentru care federatia sindicala a manifestat interes au fost Inspectia Muncii si Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale, datorita numarului de membri de sindicat din aceste institutii.


In conformitate cu cele stabilite in cadrul sedintei, in cazul disponibilizarilor de personal, in cel mai scurt timp aceste structuri, avand calitate de angajator, in conformitate cu prev. art. 69 din Codul Muncii, vor demara procedurile de consultare cu organizatiile sindicale legal constituite.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*