Sporurile de muncă, în pericol

Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual FORŢA LEGII, federație sindicală reprezentativă la nivel național pe sectorul de activitate Administrație publică, a luat act cu îngrijorare de informațiile recent apărute în mediul public privind intenția Guvernului României de a suspenda sau a suprima acordarea sporului pentru condiții de muncă prevăzut de actuala Lege-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Până în prezent Guvernul nu a consultat și nu a invitat sindicatele la discuții pe această temă.

În deplin acord cu interesele lucrătorilor, dar și cu dezideratul motivării și profesionalizării personalului plătit din fonduri publice, în general, și al corpului funcționarilor publici, în special, USFPPC Forța Legii se opune suspendării sau suprimării sporului pentru condiții de muncă.

În situația în care Guvernul va înțelege să treacă peste interesele categoriei de lucrători pe care o reprezentăm și ne va afecta drepturile, federația noastră sindicală va iniția în cel mai scurt timp proceduri de consultare a membrilor de sindicat în vederea declanșării acțiunilor de protest.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*