Mai mulți funcționari publici cu atribuții de control ne-au adresat această întrebare, fiind puși fie în situația în care li se cere să cerceteze astfel de sesizări, primite inclusiv pe cale electronică, fie acestea sunt îndreptate chiar împotriva lor, punându-le în pericol stabilitatea în funcție și statutul profesional. De aceea, am ales să dăm o dezlegare acestei probleme.
PREAMBUL
În dreptul comun, plângerea este încunoştinţare făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin încălcarea unor prevederi legale. Modul în care i se dă curs este unul clar prevăzut de lege.
JURISPRUDENȚA EUROPEANĂ
În jurispurdența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana particulară acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție, trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale, deoarece, potrivit jurisprudenței acestei Curți, contravenția intră în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică prin care se sancționează faptele contravenționale are caracter general, adică se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile – principale și/sau complementare – urmăresc un scop preventiv și represiv. În jurisprudența sa, cauza Maszini vs. România din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii sunt suficiente pentru a demonstra că fapta are caracter penal, în sensul Art. 6 din Convenție.
DREPTUL PENAL ROMÂNESC
Dreptul românesc în materie penală face distincție între Denunț și Plângere. Astfel, DENUNŢUL, care reprezintă încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni, iar acesta se poate face DOAR PERSONAL.
PLÂNGEREA este încunoştinţarea făcută de persoana fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.
Codul de Procedură Penală prevede la Art. 289 alin. (2) că Plângerea trebuie să cuprindă ÎN MOD OBLIGATORIU: NUMELE ȘI PRENUMELE petiționarului, precum și alte elemente de idetificare ale acestuia, precum CNP, domiciliul și calitatea petiţionarului. Pentru persoane juridice: denumirea, sediul, CUI / CIF, numărul de înmatriculare ORC sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convenţional. De asemenea, în Plângere trebuie să apară descrierea faptei care face obiectul plângerii, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.
Plângerea se face personal, dar se poate face și prin mandatar, caz în care mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii. Dacă este făcută în scris, plângerea TREBUIE SEMNATĂ de persoana vătămată sau de mandatar. Plângerea în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă doar dacă este certificată prin SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ, în conformitate cu prevederile legale. Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primeşte.
Rezultă deci că nici Plângerea, nici Denunțul NU POT FI FĂCUTE ANONIM, în schimb, Denunțul poate duce la sesizarea din oficiu, dacă acesta conține date suficiente care să justifice existența faptei penale sancționate de lege.
CIVIL
Activitatea de soluţionare a petiţiilor a fost legal reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002.
Potrivit Ordonanței, Art. 7, Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului NU SE IAU ÎN CONSIDERARE și SE CLASEAZĂ.
Excepție fac petiţiile anonime și cele în care nu sunt menţionate datele de identificare a petiţionarului referitoare la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală. Acestea sunt supuse analizei persoanei responsabile sau, după caz, Comisiei de primire şi soluţionare a cazurilor de hărţuire, în conformitate cu metodologia legală.
Dacă în urma analizării petiţiilor referitoare la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală rezultă că ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni de hărţuire sexuală, agresiune sexuală sau folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, persoana responsabilă are obligaţia sesizării de îndată a organelor de urmărire penală, în condiţiile legii.
Foto: stirileprotv.ro
